Dragii mei, dragi… Ne-am adunat să rămânem adunați, iar începutul acestui an vine să ne aducă tuturor o Cale-N Dar! Urmează o nouă etapă a unei lumi moderne, a omului modern, însă nu avem voie să-l uităm pe omul ancestral, pe românul pur și frumos din rădăcinile noastre. Universul ne va oferi în continuare multe surprize, pentru că se schimbă vibrațiile. Astrologic vorbind, Jupiter intră în semnul Peștilor, iar asta ne spune că urmează un an magic! Și nu mă refer doar la cei care au învățat deja tehnicile de autovindecare, ci la oricine dorește să se vindece. Putem vindeca de la stări interioare, copilul rănit din noi, până la relații sau chiar afecțiuni trupești de orice fel.

Practic, începând cu acest an, singurele sabotări sau blocaje, vi le puteți pune doar voi! Anul 2020 ar fi trebuit să ne învețe respectul, grija față de noi și cei de lângă noi, ar fi trebuit să șlefuiască în noi toate nemulțumirile și să le transforme în recunoștință pentru tot ce-am avut și suntem pe cale să pierdem. Dar vine 2021 cu examenele din ”materia” anului trecut, cei ce au înțees se vor putea descătușa de multe aspecte, cei ce nu promovează, vor primi nota de plată. Pentru că acest an ne va pune la treabă toate simțurile, iar pentru cei ce se vor trezi spiritual se vor produce schimbări majore, atăt în viața, cât și în comportamentul lor. Se va dilua tot ce nu are substanță și adevăr în viața lor. Ceea ce vă recomand, ca stare, pentru acest an, este să renunțați fără nici un regret la orice vă crează angoase, nemulțumiri, stres, chiar și la oamenii din jurul vostru care sunt fie toxici, fie agresori energetici, fie profitori, ipocriți, șarlatani, etc. Oamenii aceștia au drumul lor și nu sunteți voi cei care trebuie să-i salvați, sau să-i tolerați, nici pentru că vă sunt prieteni, rude, vecini, nici pentru că așa ar fi bine, creștinește. Voi trebuie să vă salvați pe voi înșivă, fără să-i afectați pe cei din jur și să ajutați doar dacă vi se cere ajutorul și-l puteți acorda fără să sacrificați nimic din voi înșivă!

Există din 3D anumite noduri în viața noastră, un fel de cordeline care stau legate de noi și care își au substanța ori în viețile noastre trecute, ori în karma de neam, sau în tot ce am făcut noi greșit în această viață. Ele se manifestă fie prin blocaje (sentimentale, financiare, etc), fie prin boli, cel mai adesea autoimune sau tumorale. Aceste aspecte pot fi acum vindecate! Pentru că anul 2021 permite tăierea legăturilor cu trecutul, iar prin conștientizarea cauzei și trecerea înspre 5D, se pot vindeca afecțiunile trupești. Cei ancorați în material, cei pentru care banii sunt elementul suprem al vieții, vor avea lecții dure, anul acesta, însă au fost atenționați încă din 2020, prin anumite pierderi, sau investiții proaste.

Cei singuri vor trebui să învețe lecții noi! Singurătatea trebuia înțeleasă într-un fel destul de alambicat, pentru că lipsa unui partener/partenere de viață, sau lipsa unei familii, presupune conștientizarea faptului că toată această perioadă ai petrecut-o împreună cu Dumnezeu și nu ai fost niciodată singur/ă! Abia când ai înțeles asta, vine dezlegarea stării de singurătate și ți se dă șansa la comparație.

Cei aflați în mariaje care nu au la bază o afectivitate stabilă, reală, împărtășită, vor avea surprize în acest an, pentru că totul se raportează la trăiri, la simțuri, la sentimente. Iar dacă ele nu există, nici mariajul nu există, este doar un parteneriat.

Copiii… iată elementul sensibil al vieții noastre! Copiii sunt cei ce deschid cerurile în acest an! Dacă noi, cei mari, ne-am agitat tot anul trecut și ne-am confruntat cu frustrări, cu nemulțumiri, cu revolte interioare, ei s-au adaptat din mers, ba chiar pot pune rămășag că atunci când se vor întoarce la școală nu le va fi deloc comod. Pentru că ei fac parte din lumea nouă, una pe care noi nu o înțelegem. Copiii noștri au haruri interesante, au puteri fantastice! Noi nu le știm și nici ei nu le-au descoperit pe toate. Nu le știm pentru că mulți dintre noi, adulții, le-am estompat deja în ei printr-o educație nepotrivită, sau pentru că ei știu deja că i-am considera ”ciudați” dacă ni le-ar arăta. Dar ei, copiii, vor deschide cerurile pentru noi și ne vor da șansa să-i ghidăm cu înțelepciune.

Vă las și o formulă de recuperare a părților de suflet pierdute acum, sau în alte existențe, pentru cei care cred! Este doar un început al acestui program de vindecare, care începe astăzi și se încheie la mijlocul verii. Dacă aveți mai mul de recuperat sau vindecat, scrieți-mi în mesaje, lăsați-mi un număr de contact, sau o adresă de e-mail și vă contactez eu.

Iată ce aveți de făcut: luați o coală de hârtie și un pix, apoi copiați textul de mai jos. Citiți-l de nouă ori. Concentrați-vă pe text! Lăsați-vă în totalitate în voia Creatorului Suprem! După ce ați citit mesajul de nouă ori, ardeți hârtia! Iată textul:

Tată Ceresc, iartă greșelile mele, cele cu știință sau cu neștiință, cu voia sau fără de voia mea, cele cu neascultare. Atât cât am drept divin, scoate din sufletul meu tot ce este adăugat, negativ sau malefic. Curăță te rog locul și programul cu care acestea au venit și programul de revenire. Scoate, Tată Ceresc, toate bucățile de suflet care aparțin altcuiva, curăță-le și înapoiază-le binecuvântate, proprietarilor de drept!
𝐄𝐮 (𝐧𝐮𝐦𝐞𝐥𝐞 𝐭𝐚̆𝐮 de botez 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐥𝐞𝐭 ), cu puterea ta Doamne Dumnezeule,  𝐫𝐞𝐜𝐮𝐩𝐞𝐫𝐞𝐳 𝐬̦𝐢 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐠𝐫𝐞𝐳 𝐚𝐜𝐮𝐦, 𝐚𝐢𝐜𝐢, 𝐜𝐮 𝐚𝐣𝐮𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐆𝐡𝐢𝐳𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐔𝐧𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐚𝐥𝐢 𝐝𝐞 𝐋𝐮𝐦𝐢𝐧𝐚̆, 𝐚 𝐒𝐢𝐧𝐞𝐥𝐮𝐢 𝐃𝐢𝐯𝐢𝐧 𝐬̦𝐢 𝐚 𝐂𝐫𝐞𝐚𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐒𝐮𝐩𝐫𝐞𝐦, 𝐭𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐚̆𝐫𝐭̦𝐢𝐥𝐞 𝐦𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐮 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐩𝐢𝐞𝐫𝐝𝐮𝐭𝐞 𝐢̂𝐧 𝐭𝐨𝐚𝐭𝐚̆ 𝐞𝐱𝐢𝐬𝐭𝐞𝐧𝐭̦𝐚 𝐦𝐞𝐚, 𝐢̂𝐧 𝐭𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐜𝐞𝐥𝐞𝐥𝐚𝐥𝐭𝐞 𝐯𝐢𝐞𝐭̦𝐢 𝐚𝐥𝐞 𝐦𝐞𝐥𝐞 𝐜𝐚̂𝐭 𝐬̦𝐢 𝐯𝐢𝐚𝐭̦𝐚 𝐚𝐜𝐭𝐮𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐚𝐭𝐨𝐫𝐢𝐭𝐚̆ 𝐜𝐨𝐧𝐣𝐮𝐧𝐜𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐧𝐞𝐟𝐚𝐬𝐭𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐭𝐢𝐦𝐩𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞.
𝐄𝐮 (𝐧𝐮𝐦𝐞𝐥𝐞 𝐭𝐚̆𝐮 de botez 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐥𝐞𝐭 ) 𝐫𝐞𝐜𝐮𝐩𝐞𝐫𝐞𝐳 acum și aici în totalitate , toate părțile mele de suflet lipsă care au fost pierdute de-a lungul timpului în toată existența mea încă de la începuturile Sinelui meu Divin.
Recuperez și integrez acum toate părțile lipsă ale sufletului meu, pe care le-am pierdut, pe care le-am dat, pe care le-am lăsat, care mi-au fost luate, care mi-au fost furate. sau oricum au fost ele îndepărtate de la mine. Curăță-le, te rog Doamne Dumnezeule, armonizează-le cu restul sufletului și implementează-le, pur, curat și strălucitor, așa cum l-am primit de la Tine!
𝗦𝗨𝗡𝗧 𝗔𝗖𝗨𝗠 𝘁𝗼𝘁𝗮𝗹 𝗶𝗻𝘁𝗲𝗴𝗿𝗮𝘁.
𝗦𝗨𝗡𝗧 𝗔𝗖𝗨𝗠 𝗖𝗢𝗠𝗣𝗟𝗘𝗧 𝘀̦𝗶 𝗶̂𝗺𝗽𝗹𝗶𝗻𝗶𝘁 𝗶̂𝗻 𝗱𝗲𝗽𝗹𝗶𝗻𝗮̆𝘁𝗮𝘁𝗲𝗮 𝗲𝘅𝗶𝘀𝘁𝗲𝗻𝘁̦𝗲𝗶 𝗺𝗲𝗹𝗲.
𝗦𝗨𝗡𝗧 𝗔𝗖𝗨𝗠 𝘂𝗻 𝗻𝗼𝘂 𝗻𝗮̆𝘀𝗰𝘂𝘁.
Mulțumesc ghizilor și îngerilor de lumină, Sinelui Divin și Creatorului pentru ajutorul oferit pentru curățarea mea. Trec in Akasha dezlegarea mea. Așa să fie, pentru eternitate!
 AMIN!

Multe v-aș mai spune, dar mă opresc aici, pentru că cei ce au vrut să înțeleagă, să prindă ideea de bază, au destule informații. Fiți vizionari, manifestați-vă cu iubire și răbdare, iertați tot ce v-a rănit, eliminați tot ce nu vă face bine, refugiați-vă în natură, hrăniți-vă cât mai sănătos, prețuiți valoarea și libertatea, fiți recunoscători și recunoașteți-L pe Dumnezeu în toată viața voastră, renunțați la așteptări, bazați-vă pe voi înșivă, dăruiți, creați în permanență, vorbiți mai puțin și trăiți mai mult!

ALEGEŢI SĂ TRĂIŢI CU DETAŞARE, BUCURÂNDU-VĂ DE VIAŢĂ!

Valentina Mureșan

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *